Anka Máté

Psiholog clinician & educațional

Blog.

Cum să comunici conștient cu copilul tău adolescent și sa nu lansezi mesaje toxice

Comunicarea conștientă lipsită de mesaje toxice este cea mai mare nevoie pe care o au adolescenții. În cei 17 ani de când lucrez ca psiholog printre cele mai impresionante ședințe le-am avut cu adolescenții. Adolescenții care ajungeau la mine cu cele mai mari probleme sau dificultăți erau și cei care aveau cea mai mare nevoie să fie ascultați, luați în seamă, acceptați.

Timpurile actuale ne provoacă la maxim în multe aspecte din viața noastră. Inclusiv în rolul de părinte e nevoie să ne reinventăm și să devenim flexibili dacă vrem să fim bine, să ne simțim împliniți și să creăm relații armonioase.

Relația dintre părinți și adolescenți este necesar să fie susținută, poate mai mult ca în orice altă etapă de viață, deoarece problemele și conflictele care apar între părinți și adolescenți riscă să definească din acel moment relația respectivă, și să îi imprime un parcurs dificil.

Dacă în primii 9-12 ani de viață copilul era de obicei apropiat de mamă și tată și era cel mai fericit să petreacă timp cu voi, acum trăiești agonia dintre ignorare și supărare sau reproșuri.

Sfaturile și vorbele tale, dragă mamă sau tată, care nu demult îi aduceau bucurie, încredere și îl motivau la învățătură sau în orice activitate, acum sunt considerate cicăleli, mentalități depășite.

Ai vrea să îți înveți copilul despre viață, să fie pregătit pentru viitor, să aibă grijă ce prieteni sau de partener de viață își va alege, să își facă “un rost”, dar ajungi să te mulțumești dacă vine la masă fără scandal și mănâncă cu voi fără să stea cu ochi în telefon.

Nu putem să ne mai ascundem după credința că “așa sunt tinerii, nu avem de ce să ne facem griji”.

Este nevoie de educație, de cunoaștere, de deschidere, de comunități unde responsabilitatea, ajutorul, respectul și bunătatea să fie ceva normal și firesc.

Vrei să îi fie bine copilului tău? Fii egoist atunci, și dorește și binele celorlalți, al familiilor, al comunității.

Stai să explic. Gândește-te așa:

Nu contează că tu vrei să îți crești copilul adolescent într-o “bulă” unde e protejat, în siguranță, cu tot ce îi trebuie. Peste câțiva ani copilul tău va fi adultul care va munci, va relaționa, va merge la muncă, la medic, în vacanță- oriunde- ghici alături de cine! Alături de ceilalți din generatia sa – adică adolescenții de astăzi.

Uită-te în jurul familiei  tale, în oraș sau locul unde trăiești, peste tot sunt tineri deconectați de la familiile lor, sunt situații în care umilința, abuzurile verbale sau fizice sunt la ordinea zilei printre liceeni, iar părinții nu au habar de ce se întâmplă; în unele cazuri îi încurajează crezând că este un model de reușită în viață, sau ar vrea să facă ceva, dar nu pot sau nu știu ce anume.

De aceea azi vin și vorbesc din nou despre comunicare, pentru că acest aspect, dacă este îmbunătățit, atrage după sine multe schimbări pozitive în relația cu copilul și în viața acestuia.

***Cum ar fi să ai încredere că relația cu copilul tău adolescent poate fi armonioasă? Cum ar fi să ajungi să nu mai iei personal orice vorba tăioasă, orice ușă trântită sau spatele întors cu răceală?

Este posibil să reinventăm comunicarea cu copiii noștri, să ne putem reconecta cu ei, să îi ajutăm să se dezvolte nu doar mental, cognitiv, ci mai ales emoțional și relațional.
Și atunci practic trecem de la conflicte, reproșuri și supărare, la comunicare autentică și o relaționare matură.

Tu, părinte drag, chiar dacă simți adesea că copilul tău te dă la o parte, să știi că încă are nevoie de tine.

Doar că nu știe mereu să spună acest lucru. Și nevoia de apropiere de părinți poate intra în conflict cu nevoia de diferențiere, de maturizare, de câștigare a independenței.

Așa cum tu, părinte, ești derutat de comportamentul lui, să știi că și el de multe ori este confu, debusolat, neîncrezător în el însuși sau în relațiile cu cei din jur.

Dacă maniera de comunicare din trecut nu mai funcționează, nu înseamnă că trebuie să renunți la relație.
Înseamnă că e momentul să aducem la un nivel actual modul de a comunica cu copilul.

Asadar, hai sa trecem la lucruri concrete.

Ce să faci înainte și în timpul discuțiilor cu copilul tău și care ar fi o mentalitate potrivită care să te ajute în relația cu copilul:

2. Duș rece pentru tine, dragă mamă sau tată.

Copilul nu vine în familie ca să vă fericească pe voi. Știu că asta trăim la naștere când ne sare inima din piept de bucurie (de cele mai multe ori), dar nu acesta e rolul copilului.

El vine cu un drum în viață și are nevoie să crească alături de voi până când e pregătit să își ia zborul.

Pe măsură ce crește, mai ales în adolescență, copilul îți va apasă toate “butoanele”, îți va aduce la suprafață tot felul de stări și de situații.

Ai nevoie să înveți răbdarea? Ai nevoie să fii mai ferma și hotărâtă? Oare ce va încerca copilul tău să facă prin nerespectarea limitelor?

Prin urmare,

nu doar copilul tău are teme la școală, ci și tu ai temele tale – să te dezvolți și să crești emoțional și sufletește.

2. Când comunici cu copilul tău este foarte important să fii prezent activ, nu reactiv.

Dacă el țipă și e agitat nu înseamnă că țipetele și agitația ta sunt soluția, dimpotrivă.

Un părinte calm care se simte confortabil să spună și “da” și “nu” copilului este cel mai bun cadou pentru dezvoltarea unui copil sau tânăr.

Este bine să ne reamintim că  relația dintre tine și copilul tău adolescent depinde de ambele persoane implicate – și tu, și copilul.

Deci dacă vrei ca ceva să se îmbunătățească, începe prin a te focusa pe ceea ce tu poți să faci:

Poți să alegi cu grijă ce aduci în relație. Mesaje pozitive- sau mesaje negative?

Mesajele pozitive vor crea conectare, bucurie, o vibrație pozitivă, și în general duc la
creșterea încrederii, sprijin, comunicare mai facilă, deschidere către cealaltă persoană.
Mesajele negative sunt cele considerate toxice – care rănesc persoana sau o fac să se simtă umilită, neînțeleasă, care scad încrederea în sine, reduc stima și iubirea de sine.

Vreau să zăbovesc un pic asupra acestor mesaje toxice pe care adesea părinții le aduc în relația cu copiii, pentru că nu iși dau seama de fapt de impactul lor negativ.

Exemple de astfel de mesaje sunt:

Comparațiile:
“Tu de ce nu poți lua notă mare ca X?”; “De ce nu ești și tu cuminte ca fratele tău?”

Devalorizările  și ridiculizarea sau sarcasmul:
“Nici nu cred că ești în stare”; “Nu ești bun de nimic”; “Mereu faci numai prostii”; “Te dai deștept degeaba”; “Ești un fraier”; 

Invinovățirea:
“Din cauza ta mă enervez”; “Tu mă scoți din sărite mereu”; “Din cauza ta simt că îmi explodează capul”; “Nu pot să mă concentrez la muncă din cauza problemelor create de tine”; etc.

Agresiunea fizică, verbală, emoțională sau sexuală, cu tot ceea ce implică din punct de vedere relațional și social.


Toate acestea afectează negativ relația cu copilul și dezvoltarea sa emoțională și socială. Deci fii atentă și dacă este ceva de corectat, atunci fa acest lucru pentru binele copilului tău.

Un alt dar pe care îl poți face copilului tău este să îl ajuți să se simtă în siguranță să vorbească despre ceea ce simte , ceea ce trăiește.

Adesea părinții îmi spun că sunt speriați de ce ar putea afla de la copii lor sau nu pot să se gândească la ce ar face cu prietenii (de exemplu că ar bea, ar fuma, că ar avea relații sexuale) și cumva le e atât de greu să aibă aceste conversații, încât practic  nu le mai au deloc.

În această situație acei adolescenți sunt practic lăsați să se descurce singuri, să își ia informații cine știe de unde, să fie ușor impresionați de povești ale altor tineri și să se pună în situații de risc.

Așa că, dacă adolescentul tău nu e prea vorbăreț, spune-i tu că ești acolo pentru el, în primul rând ca să îl asculți și să îl ajuți dacă are nevoie.

Dacă copilul tău începe să se deschidă sufletește, să îți împărtășească ceva dificil, cel mai bun lucru este să fii prezent, iubitor, conștient acolo lângă el. Oricât de dificil e pentru tine să asculți, să știi că e și mai dificil pentru el să trăiască acea situație.

Prezența ta e cea mai bună ocazie să îi fii alături.

Nu te grăbi să salvezi tu lumea și să îi spui ce și cum să facă – deși știu că tentația este foarte mare.
Dă-i timp și spațiu să se simtă în siguranță să învețe.. Viața.

Ai răbdare cu copilul tău care învață să trăiască, învață să aibă relații, învață fizic și emoțional cum este să înceapă și să sfârșească ceva, să cadă și să se ridice de jos.

Nu-l face pe copilul tău prizonierul comportamentelor și reacțiilor sale.

Vorbesc de multe ori cu părinți care nu reușesc să vadă dincolo de ce a făcut copilul lor, ce a zis, cum i-a dezamăgit. Ca și cum ar confunda copilul cu comportamentul său.

Această perspectivă nu este nici reală din punct de vedere psihologic (oamenii nu se confunda cu comportamentul lor) și nu este de ajutor nici în relații, pentru că duce la o lipsă a încrederii, la așteptări negative, și creează tensiune și o dinamică dificilă.

Orice a făcut în trecut, acum un an sau acum o zi, copilul tău poate să învețe din acea situație și își poate transforma atitudinea.

Dacă el nu mai are repere, hai să fii tu, părintele, reperul său pentru calm și responsabilitate, pentru grijă și iubire.

Share on facebook
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on twitter

Articole similare

Prin continuarea navigării pe acest site, sunteți de acord cu Politica de utilizare cookies