Sunt Anka Mate, Psiholog clinician cu specializări în domeniul clinic, educațional, în consiliere și parenting, cu o experiență în domeniu de peste 17 ani.
Sunt absolvent de Psihologie (2003), am finalizat un master în Psihoterapie și Psihodiagnostic și sunt masterand la prestigioasa Universitate King’s College London. Am avut norocul să fac parte din proiectele de cercetare privind neuropsihologia copilului, alături de profesori distinși de la Harvard Medical School (PhD C. Nelson), University of Maryland College Park (PhD N. Fox) și Tulane University School of Medicine (PhD C. Zeanah).
De mai bine de 15 ani, pe lângă metode psihologice din diferite orientări terapeutice, includ în practica mea ultimele descoperiri și explicații din neuroștiințe, tehnici complementare fundamentate stiintific, precum și tehnici de respirație conștientă, meditația și tehnicile corporale și somatice pentru prelucrarea traumelor și atingerea echilibrului corp-minte-suflet.
Am experiență de lucru cu copiii, familiile și adulții (sesiuni individuale sau de grup) și, de asemenea, organizarea de seminarii sau ateliere – despre părinți, dezvoltarea rezilienței, comunicării sau orice alte subiecte conexe.
Îmi continui dezvoltarea personală, crezând că știința și spiritualitatea sunt complementare și ne oferă modalități de a înțelege și de a ne adapta, de a ne conecta corpul, mintea și sufletul, de a trăi o viață plină.
Promovez sănătatea mintală, educația psihologică și reducerea stigmatului social în acest domeniu. Sunt unul din acei oameni care, urmându-și pasiunea, nici nu consideră munca drept serviciu, ci vocație. Nimeni nu vine să lucreze cu mine pentru că e fericit sau mulțumit de viața sa, dar este un privilegiu și o bucurie să le fiu ghid oamenilor în înțelegerea și acceptarea de sine, vindecarea și împlinirea potentialului lor.
Sunt pasionată de psihologie și natura umană din adolescență și am avut șansa și susținerea familiei pentru a urma acest parcurs în tinerețe. În anii ’90 când în Romania se readucea la viață școala de psihologie (Facultatea fusese desființată în vremea comunismului), conceptele de terapie, consiliere sau dezvoltare personală erau aproape inexistente.
Sunt pasionată de neuropsihologie, comunicare, precum și de meditație și tehnici de vindecare complementare. În munca mea știu că, fiind într-adevăr prezent, competent și plin de compasiune, pot să-mi însoțesc pacienții și clienții să găsească sens în viața lor, să-și găsească puterea, răspunsurile și să găsească resursele să se îndrăgostesca din nou de viață. Sunt mereu uimită când văd cât de mult putem vindeca, crește și înflori când suntem văzuți, respectați, îndrumați și iubiți.
Acum îmi îndeplinesc și visul creării unei comunități de oameni cu suflet, părinți care vor să învețe cum să își educe copiii să trăiască frumos, să construiască relații armonioase și sănătoase, să se dezvolte cu respect, iubire și prețuire pentru viața din ei și viața care îi înconjoară.
Abia astept sa ne cunoastem, sa povestim. In cel mai curand timp iti voi raspunde la mesaj, indiferent ca e o lauda, o critica, o problema tehnico-administrativa sau o suferinta, o bucurie a ta pe care vrei sa mi-o impartasesti