Dialoguri despre sănătate mintală şi viaţă armonioasă
Sunt fericită să demarez acest proiect de suflet împreună cu prietena şi colega mea, psiholog Anca Pavel.
Aducem lumină şi claritate acolo unde este confuzie sau ignoranţă.
Vorbim deschis despre povara economică globală generată de suferinţele psihice- mai mare decât cea creată de cancer sau diabet- şi contribuim la educarea întru grijă de sine, respect pentru viaţa proprie şi a celorlaţi, şi vindecare relaţională.
Împreună aducem darurile psihologiei ştiinţifice şi exercițiile practice aproape de sufletele oamenilor.
Câteva mituri care limitează accesul oamenilor la educație şi sănătate mintală ar fi “timpul le rezolvă pe toate”; “nu sunt nebun să merg la psiholog”; “am deja prieteni, vorbesc cu ei despre orice”; “dacă merg la terapie aştept să-mi dea o rețetă”.
Despre acestea şi multe altele în acest prim episod.
Merităm să ne fie bine.
Merităm să fim sănătoşi şi să fim creatori în propria viaţă.
Copiii noştri merită să învăţăm să ne uităm în sufletul şi în mintea noastră- şi să vindecăm, să transformăm, să fim mai buni.
Să transmitem copiilor iubire, respect, bucurie şi sens în viață~ şi cât mai puține traume şi suferințe.