Anka Máté

Psiholog clinician & educațional

Blog.

O relatie parinte-copil adolescent armonioasa in 5 pasi

Etapa adolescenței este cea mai delicată poate, și cea în care apar cele mai multe conflicte, rupturi în relația cu părinții. Este perioada in care părinții se confruntă cu ochii dați peste cap la orice sugestie, cu ușile trântite, cu orele întregi petrecute pe telefon sau jocuri, cu zero interacțiune cu oameni în carne și oase.

Acum, în adolescență, unii copii devin prea retrași, neîncrezători, și se închid în sine; alții dimpotrivă, par că se rup de familie și îi interesează doar gașca de prieteni.

Te întrebi ca părinte, oare ce e de făcut? Unde s-a rupt firul, unde s-a stricat comunicarea dintre voi?

Știu, și din experiența de mamă cu fiul meu, dar și din experiența profesională din lucrul cu sute de adolescenți și părinți, că presiunea, forța, nervii și pedepsele nu funcționează.

Știu că pe moment, uneori, părintele epuizat și îngrijorat simte că nu are de ales dar crede-mă că în realitate acele reacții nu produc efecte pozitive în relația cu copilul tău, ba chiar există riscul să îl îndepărteze de tine, și să fie expus unor comportamente riscante.

Copiii și tinerii sunt viitorul nostru, dacă de ei nu ne ocupăm, atunci în ce oare merită mai mult să ne investim timpul și sufletul?

În primul rând noi, părinții, avem nevoie să ne clarificăm poziția și atitudinea. Copiii nu sunt că o bucată de lut pe care o modelăm cum vrem noi. Desigur că îi ghidăm, îi învățăm lucruri, le transmitem valori și atitudini, dar ei au propriul destin. Nu au nevoie de noi să le controlăm comportamentul, ci au nevoie să învețe de la noi cum să își gestioneze ei comportamentul.

Pentru aceasta să știi că tu ești un model, și copilul tău va învăța mai mult din ceea ce faci, cum reacționezi, cum gestionezi situațiile, și nu din ce spui sau ce îi tot repeți- “cicăleala” părintească cum o considera adesea adolescenții.

Deci, dacă părintele vrea să îmbunătățească ceva, e nevoie să fie atent la ceea ce aduce în relația cu adolescentul.

Ai tendința să îl compari cu alții, să îl devalorizezi sau să îl ridiculizezi, să fii sarcastic? Află că toate acestea erodează relația voastră.

Ai tendința să te răstești mereu (poate justificat cum consideri tu), să îl pedepsești, să îl “atingi” cu o palmă? Nici acestea nu vă ajuta de fapt. Și riști ca el să se îndepărteze de tine, să se închidă, să nu mai vorbească cu tine.

Știu că voi, părinți dragi, aveți cele mai bune intenții. Dar adolescenții simt nu neapărat intenția, ci simt vorba răstită, frica de a spune ceva părintelui, nevoia de a fi cu prietenii, de a lua decizii.

Este foarte important că relația părinte-copil adolescent să fie una constructivă, armonioasă, matură.

Nu doar copilul crește, ci și relația, pentru că este nevoie să trecem la următorul “nivel” din punct de vedere emoțional și social

Pentru că mulți dintre voi m-ați întrebat care ar fi “secretul” relației bune cu adolescentul, vreau acum să vă dau o serie de 5 pași care, dacă sunt aprofundați de către părinți, atunci sunt cele mai mari șanse că interacțiunea lor cu copilul să fie una pozitivă, care să susțină maturizarea psihică și socială a sa și pregătirea pentru viață.

Aceste principii nu reprezintă o părere a mea personală, ci sunt derivate din zeci de ani de studii neurologice, psihologice și sociale, inclusiv ultimii ani, în care relațiile, interacțiunile s-au transformat radical datorită lumii virtuale.

 1. Optimizarea comunicării

Am scris numeroase articole pe această temă, pentru că este un aspect complex, și o să mai scriu.

Deja am amintit multe principii și metode a căror aplicare reduce conflictele și certurile, creează dialoguri, deschid calea spre o relaționare matură.

2. Înțelegerea schimbărilor la nivel fiziologic, neurologic și psihologic prin care trec adolescenții

Oare de ce este necesară aceasta înțelegere? Pentru că trupurile lor trec prin transformări ample, și adesea ajungem noi că părinții să ne enervăm sau să le reproșăm ceva ce de fapt fiziologia lor dictează și dispune.

Când înțelegem că nu e o conspirație a copiilor împotriva părinților, atunci lăsăm deoparte cearta și reproșul, și acceptăm smeriți și iubitori rolul de ghid răbdător și înțelept lângă copilul nostru.  

Mai mult decât atât, putem să îi ajutăm dacă înțelegem cum funcționează creierul unui adolescent cu anxietate, spre exemplu. Abia atunci putem să îi fim alături, în loc să punem și mai multă presiune pe el. Și asta se poate intampla în multe alte situații.

Dacă înțelegem că există mai multe tipuri de inteligență, și un copil care nu e bun la matematică poate fi foarte talentat în alt domeniu, unde poate avea o carieră fericită și de succes, atunci ne putem revizui atitudinea și conversațiile cu el.

3. Disciplina și limitele sănătoase

Adevărul este că rolul de părinte este mereu în schimbare, în transformare. Fiecare etapă în dezvoltarea copilului aduce cu sine noi nuanțe, noi abilități câștigate, o independență din ce în ce mai mare.  

Disciplina e  un cuvânt urât de mulți, duce cu gândul la restricții și impuneri, când de fapt disciplina înțeleasă și aplicată adecvat aduce libertate de mișcare, împlinirea visurilor și satisfacția reușitelor personale sau profesionale.

De multe ori știu ca părinții au dificultăți în a spune “nu “ adolescenților. Dar este ceva necesar pentru ca ei să depășească ceea ce în psihologie numim “iluzia atotputerniciei infantile”- când cred că primesc tot ce vor așa cum vor.

În viața reala nu le va sta nimeni la picioare să le îndeplinească fiecare moft, așa că noi părinții le facem un mare deserviciu dacă așa îi creștem.

Vor deveni prizonieri ai propriilor dorințe, mereu nemulțumiți că nu au altceva mai nou, mai scump, mai cool.

4. Abordarea cu curaj a subiectelor considerate “delicate” sau tabu

Noi nu am fost o generație care să primească informații adecvate despre corp, despre sexualitate, despre relații.

Am învățat totul “din mers”, așa că ne așteptăm cumva să se întâmple la fel și cu copiii noștri. Doar că acum lumea s-a schimbat. Mediul online este inundat de informație, nu totul e adevărat sau folositor.

La ceea ce au acces adolescenții nu e de multe ori menit să îi ajute să își formeze o opinie reală. Se uită la filme pe furiș, discuta între ei, fac pe grozavii – specificul vârstei –  și în final cei mai mulți nu au habar.

Nu au habar cum să se protejeze, ce să facă dacă sunt bruscați sau agresați emoțional sau sexual, nu știu când să ceară ajutor și de la cine, nu știu ce riscuri implică real relațiile intime.

“A ști despre“ nu se termină odată ce copilul a aflat că nu berzele aduc copiii.

Abia de acolo e nevoie de educație dacă vrem să creștem tineri adulți responsabili de sănătatea proprie și a celorlalți apropiați lor, dacă vrem să știe ce să facă dacă ajung în vreo situație riscantă, să înțeleagă ce înseamnă dacă fac alegeri care le periclitează sănătatea fizică și mintală.

Nu, nu îi ajută cu nimic dacă ale interzicem să facă X, Y și Z.

Interdicțiile îi împing pe mulți și mai tare în direcția aceea de fapt, pentru că îi fac curioși.

5. Înțelegerea diferitelor tipuri de atașament dintre copil și părinte și stilurile parentale cu reacțiile lor implicite.

O mai mare conștiență de sine a părintelui va aduce claritate în dinamica cu copilul.

Mai mult decât atât, când părintele înțelege că venirea copilului în viața sa, și că fiecare etapă de dezvoltare a acestuia va reactiva propria copilărie, propria relație cu părinții, atunci de fapt va putea înțelege de ce reacționează în anumite moduri, de ce îi e greu să spună “nu”, de ce e foarte exigent etc.

A fi părinte implică a deveni părinte – și este o muncă de devenire și înțelegere – la nivel emoțional, mental și sufletesc.

Abia atunci, când punem trecutul la locul său, și ne asumăm poziția conștientă în prezent, putem vorbi de conectare autentică cu copilul adolescent, iubire necondiționată, acceptarea schimbărilor în viață și trăirea fiecărei zile cu bucurie și recunoștință.

Aceștia sunt 5 Pași fundamentali care te pot ajuta să transformi relația cu copilul tău adolescent și să treci de la conflicte,reproșuri și supărare, la o comunicare facilă, o conectare pozitivă și bucuria maturizării copilului tău.

Toate acestea pot fi parcurse de orice părinte. Fiecare în ritmul său. Nu există nimic prea greu sau prea “târziu”.

Oricând putem genera o schimbare, cât de mică, pozitivă, care la rândul ei va crea un val de transformări frumoase și îmbucurătoare.

Poate te gândești că adolescentul tău e reticent, că oricum nu vorbește cu tine.

Nu lăsa asta să te oprească. Amintește-ți că la vârsta sa încă are nevoie de sprijinul tău. Cu abordarea potrivită, vei putea “dărâma” zidul tăcerii dintre voi.

Crezi că e prea târziu să schimbi ceva, sau prea greu? Vin să te contrazic.

Oricât de grea ți s-ar părea schimbarea și devenirea ta ca părinte, să știi că mai grea de dus e îndepărtarea propriului copil; mai greu e să-i vezi mai des spatele întors la tine decât zâmbetul care până nu demult iți încânta zilele; mai greu de dus e să știi că ești ultimul om pe care copilul tău îl ascultă când vine vorba de deciziile sale, de sănătatea sa, de viitorul său, de prietenii săi.

Știu că părinții au nevoie de ajutor, au nevoie să fie ei ascultați în durerea lor, în singurătatea lor, în neputința pe care o trăiesc adesea. Dar am încredere că fiecare poate face ce este necesar pentru binele său și al familiei sale.

 

Etapa adolescenței este cea mai delicată poate, și cea în care apar cele mai multe conflicte, rupturi în relația cu părinții. Este perioada in care părinții se confruntă cu ochii dați peste cap la orice sugestie, cu ușile trântite, cu orele întregi petrecute pe telefon sau jocuri, cu zero interacțiune cu oameni în carne și oase.

Acum, în adolescență, unii copii devin prea retrași, neîncrezători, și se închid în sine; alții dimpotrivă, par că se rup de familie și îi interesează doar gașca de prieteni.

Te întrebi ca părinte, oare ce e de făcut? Unde s-a rupt firul, unde s-a stricat comunicarea dintre voi?

Știu, și din experiența de mamă cu fiul meu, dar și din experiența profesională din lucrul cu sute de adolescenți și părinți, că presiunea, forța, nervii și pedepsele nu funcționează.

Știu că pe moment, uneori, părintele epuizat și îngrijorat simte că nu are de ales dar crede-mă că în realitate acele reacții nu produc efecte pozitive în relația cu copilul tău, ba chiar există riscul să îl îndepărteze de tine, și să fie expus unor comportamente riscante.

Copiii și tinerii sunt viitorul nostru, dacă de ei nu ne ocupăm, atunci în ce oare merită mai mult să ne investim timpul și sufletul?

În primul rând noi, părinții, avem nevoie să ne clarificăm poziția și atitudinea. Copiii nu sunt că o bucată de lut pe care o modelăm cum vrem noi. Desigur că îi ghidăm, îi învățăm lucruri, le transmitem valori și atitudini, dar ei au propriul destin. Nu au nevoie de noi să le controlăm comportamentul, ci au nevoie să învețe de la noi cum să își gestioneze ei comportamentul.

Pentru aceasta să știi că tu ești un model, și copilul tău va învăța mai mult din ceea ce faci, cum reacționezi, cum gestionezi situațiile, și nu din ce spui sau ce îi tot repeți- “cicăleala” părintească cum o considera adesea adolescenții.

Deci, dacă părintele vrea să îmbunătățească ceva, e nevoie să fie atent la ceea ce aduce în relația cu adolescentul.

Ai tendința să îl compari cu alții, să îl devalorizezi sau să îl ridiculizezi, să fii sarcastic? Află că toate acestea erodează relația voastră.

Ai tendința să te răstești mereu (poate justificat cum consideri tu), să îl pedepsești, să îl “atingi” cu o palmă? Nici acestea nu vă ajuta de fapt. Și riști ca el să se îndepărteze de tine, să se închidă, să nu mai vorbească cu tine.

Știu că voi, părinți dragi, aveți cele mai bune intenții. Dar adolescenții simt nu neapărat intenția, ci simt vorba răstită, frica de a spune ceva părintelui, nevoia de a fi cu prietenii, de a lua decizii.

Este foarte important că relația părinte-copil adolescent să fie una constructivă, armonioasă, matură.

Nu doar copilul crește, ci și relația, pentru că este nevoie să trecem la următorul “nivel” din punct de vedere emoțional și social

Pentru că mulți dintre voi m-ați întrebat care ar fi “secretul” relației bune cu adolescentul, vreau acum să vă dau o serie de 5 pași care, dacă sunt aprofundați de către părinți, atunci sunt cele mai mari șanse că interacțiunea lor cu copilul să fie una pozitivă, care să susțină maturizarea psihică și socială a sa și pregătirea pentru viață.

Aceste principii nu reprezintă o părere a mea personală, ci sunt derivate din zeci de ani de studii neurologice, psihologice și sociale, inclusiv ultimii ani, în care relațiile, interacțiunile s-au transformat radical datorită lumii virtuale.

 1. Optimizarea comunicării

Am scris numeroase articole pe această temă, pentru că este un aspect complex, și o să mai scriu.

Deja am amintit multe principii și metode a căror aplicare reduce conflictele și certurile, creează dialoguri, deschid calea spre o relaționare matură.

2. Înțelegerea schimbărilor la nivel fiziologic, neurologic și psihologic prin care trec adolescenții

Oare de ce este necesară aceasta înțelegere? Pentru că trupurile lor trec prin transformări ample, și adesea ajungem noi că părinții să ne enervăm sau să le reproșăm ceva ce de fapt fiziologia lor dictează și dispune.

Când înțelegem că nu e o conspirație a copiilor împotriva părinților, atunci lăsăm deoparte cearta și reproșul, și acceptăm smeriți și iubitori rolul de ghid răbdător și înțelept lângă copilul nostru.  

Mai mult decât atât, putem să îi ajutăm dacă înțelegem cum funcționează creierul unui adolescent cu anxietate, spre exemplu. Abia atunci putem să îi fim alături, în loc să punem și mai multă presiune pe el. Și asta se poate intampla în multe alte situații.

Dacă înțelegem că există mai multe tipuri de inteligență, și un copil care nu e bun la matematică poate fi foarte talentat în alt domeniu, unde poate avea o carieră fericită și de succes, atunci ne putem revizui atitudinea și conversațiile cu el.

3. Disciplina și limitele sănătoase

Adevărul este că rolul de părinte este mereu în schimbare, în transformare. Fiecare etapă în dezvoltarea copilului aduce cu sine noi nuanțe, noi abilități câștigate, o independență din ce în ce mai mare.  

Disciplina e  un cuvânt urât de mulți, duce cu gândul la restricții și impuneri, când de fapt disciplina înțeleasă și aplicată adecvat aduce libertate de mișcare, împlinirea visurilor și satisfacția reușitelor personale sau profesionale.

De multe ori știu ca părinții au dificultăți în a spune “nu “ adolescenților. Dar este ceva necesar pentru ca ei să depășească ceea ce în psihologie numim “iluzia atotputerniciei infantile”- când cred că primesc tot ce vor așa cum vor.

În viața reala nu le va sta nimeni la picioare să le îndeplinească fiecare moft, așa că noi părinții le facem un mare deserviciu dacă așa îi creștem.

Vor deveni prizonieri ai propriilor dorințe, mereu nemulțumiți că nu au altceva mai nou, mai scump, mai cool.

4. Abordarea cu curaj a subiectelor considerate “delicate” sau tabu

Noi nu am fost o generație care să primească informații adecvate despre corp, despre sexualitate, despre relații.

Am învățat totul “din mers”, așa că ne așteptăm cumva să se întâmple la fel și cu copiii noștri. Doar că acum lumea s-a schimbat. Mediul online este inundat de informație, nu totul e adevărat sau folositor.

La ceea ce au acces adolescenții nu e de multe ori menit să îi ajute să își formeze o opinie reală. Se uită la filme pe furiș, discuta între ei, fac pe grozavii – specificul vârstei –  și în final cei mai mulți nu au habar.

Nu au habar cum să se protejeze, ce să facă dacă sunt bruscați sau agresați emoțional sau sexual, nu știu când să ceară ajutor și de la cine, nu știu ce riscuri implică real relațiile intime.

“A ști despre“ nu se termină odată ce copilul a aflat că nu berzele aduc copiii.

Abia de acolo e nevoie de educație dacă vrem să creștem tineri adulți responsabili de sănătatea proprie și a celorlalți apropiați lor, dacă vrem să știe ce să facă dacă ajung în vreo situație riscantă, să înțeleagă ce înseamnă dacă fac alegeri care le periclitează sănătatea fizică și mintală.

Nu, nu îi ajută cu nimic dacă ale interzicem să facă X, Y și Z.

Interdicțiile îi împing pe mulți și mai tare în direcția aceea de fapt, pentru că îi fac curioși.

5. Înțelegerea diferitelor tipuri de atașament dintre copil și părinte și stilurile parentale cu reacțiile lor implicite.

O mai mare conștiență de sine a părintelui va aduce claritate în dinamica cu copilul.

Mai mult decât atât, când părintele înțelege că venirea copilului în viața sa, și că fiecare etapă de dezvoltare a acestuia va reactiva propria copilărie, propria relație cu părinții, atunci de fapt va putea înțelege de ce reacționează în anumite moduri, de ce îi e greu să spună “nu”, de ce e foarte exigent etc.

A fi părinte implică a deveni părinte – și este o muncă de devenire și înțelegere – la nivel emoțional, mental și sufletesc.

Abia atunci, când punem trecutul la locul său, și ne asumăm poziția conștientă în prezent, putem vorbi de conectare autentică cu copilul adolescent, iubire necondiționată, acceptarea schimbărilor în viață și trăirea fiecărei zile cu bucurie și recunoștință.

Aceștia sunt 5 Pași fundamentali care te pot ajuta să transformi relația cu copilul tău adolescent și să treci de la conflicte,reproșuri și supărare, la o comunicare facilă, o conectare pozitivă și bucuria maturizării copilului tău.

Toate acestea pot fi parcurse de orice părinte. Fiecare în ritmul său. Nu există nimic prea greu sau prea “târziu”.

Oricând putem genera o schimbare, cât de mică, pozitivă, care la rândul ei va crea un val de transformări frumoase și îmbucurătoare.

Poate te gândești că adolescentul tău e reticent, că oricum nu vorbește cu tine.

Nu lăsa asta să te oprească. Amintește-ți că la vârsta sa încă are nevoie de sprijinul tău. Cu abordarea potrivită, vei putea “dărâma” zidul tăcerii dintre voi.

Crezi că e prea târziu să schimbi ceva, sau prea greu? Vin să te contrazic.

Oricât de grea ți s-ar părea schimbarea și devenirea ta ca părinte, să știi că mai grea de dus e îndepărtarea propriului copil; mai greu e să-i vezi mai des spatele întors la tine decât zâmbetul care până nu demult iți încânta zilele; mai greu de dus e să știi că ești ultimul om pe care copilul tău îl ascultă când vine vorba de deciziile sale, de sănătatea sa, de viitorul său, de prietenii săi.

Știu că părinții au nevoie de ajutor, au nevoie să fie ei ascultați în durerea lor, în singurătatea lor, în neputința pe care o trăiesc adesea. Dar am încredere că fiecare poate face ce este necesar pentru binele său și al familiei sale.

 

Etapa adolescenței este cea mai delicată poate, și cea în care apar cele mai multe conflicte, rupturi în relația cu părinții. Este perioada in care părinții se confruntă cu ochii dați peste cap la orice sugestie, cu ușile trântite, cu orele întregi petrecute pe telefon sau jocuri, cu zero interacțiune cu oameni în carne și oase.

Acum, în adolescență, unii copii devin prea retrași, neîncrezători, și se închid în sine; alții dimpotrivă, par că se rup de familie și îi interesează doar gașca de prieteni.

Te întrebi ca părinte, oare ce e de făcut? Unde s-a rupt firul, unde s-a stricat comunicarea dintre voi?

Știu, și din experiența de mamă cu fiul meu, dar și din experiența profesională din lucrul cu sute de adolescenți și părinți, că presiunea, forța, nervii și pedepsele nu funcționează.

Știu că pe moment, uneori, părintele epuizat și îngrijorat simte că nu are de ales dar crede-mă că în realitate acele reacții nu produc efecte pozitive în relația cu copilul tău, ba chiar există riscul să îl îndepărteze de tine, și să fie expus unor comportamente riscante.

Copiii și tinerii sunt viitorul nostru, dacă de ei nu ne ocupăm, atunci în ce oare merită mai mult să ne investim timpul și sufletul?

În primul rând noi, părinții, avem nevoie să ne clarificăm poziția și atitudinea. Copiii nu sunt că o bucată de lut pe care o modelăm cum vrem noi. Desigur că îi ghidăm, îi învățăm lucruri, le transmitem valori și atitudini, dar ei au propriul destin. Nu au nevoie de noi să le controlăm comportamentul, ci au nevoie să învețe de la noi cum să își gestioneze ei comportamentul.

Pentru aceasta să știi că tu ești un model, și copilul tău va învăța mai mult din ceea ce faci, cum reacționezi, cum gestionezi situațiile, și nu din ce spui sau ce îi tot repeți- “cicăleala” părintească cum o considera adesea adolescenții.

Deci, dacă părintele vrea să îmbunătățească ceva, e nevoie să fie atent la ceea ce aduce în relația cu adolescentul.

Ai tendința să îl compari cu alții, să îl devalorizezi sau să îl ridiculizezi, să fii sarcastic? Află că toate acestea erodează relația voastră.

Ai tendința să te răstești mereu (poate justificat cum consideri tu), să îl pedepsești, să îl “atingi” cu o palmă? Nici acestea nu vă ajuta de fapt. Și riști ca el să se îndepărteze de tine, să se închidă, să nu mai vorbească cu tine.

Știu că voi, părinți dragi, aveți cele mai bune intenții. Dar adolescenții simt nu neapărat intenția, ci simt vorba răstită, frica de a spune ceva părintelui, nevoia de a fi cu prietenii, de a lua decizii.

Este foarte important că relația părinte-copil adolescent să fie una constructivă, armonioasă, matură.

Nu doar copilul crește, ci și relația, pentru că este nevoie să trecem la următorul “nivel” din punct de vedere emoțional și social

Pentru că mulți dintre voi m-ați întrebat care ar fi “secretul” relației bune cu adolescentul, vreau acum să vă dau o serie de 5 pași care, dacă sunt aprofundați de către părinți, atunci sunt cele mai mari șanse că interacțiunea lor cu copilul să fie una pozitivă, care să susțină maturizarea psihică și socială a sa și pregătirea pentru viață.

Aceste principii nu reprezintă o părere a mea personală, ci sunt derivate din zeci de ani de studii neurologice, psihologice și sociale, inclusiv ultimii ani, în care relațiile, interacțiunile s-au transformat radical datorită lumii virtuale.

 1. Optimizarea comunicării

Am scris numeroase articole pe această temă, pentru că este un aspect complex, și o să mai scriu.

Deja am amintit multe principii și metode a căror aplicare reduce conflictele și certurile, creează dialoguri, deschid calea spre o relaționare matură.

2. Înțelegerea schimbărilor la nivel fiziologic, neurologic și psihologic prin care trec adolescenții

Oare de ce este necesară aceasta înțelegere? Pentru că trupurile lor trec prin transformări ample, și adesea ajungem noi că părinții să ne enervăm sau să le reproșăm ceva ce de fapt fiziologia lor dictează și dispune.

Când înțelegem că nu e o conspirație a copiilor împotriva părinților, atunci lăsăm deoparte cearta și reproșul, și acceptăm smeriți și iubitori rolul de ghid răbdător și înțelept lângă copilul nostru.  

Mai mult decât atât, putem să îi ajutăm dacă înțelegem cum funcționează creierul unui adolescent cu anxietate, spre exemplu. Abia atunci putem să îi fim alături, în loc să punem și mai multă presiune pe el. Și asta se poate intampla în multe alte situații.

Dacă înțelegem că există mai multe tipuri de inteligență, și un copil care nu e bun la matematică poate fi foarte talentat în alt domeniu, unde poate avea o carieră fericită și de succes, atunci ne putem revizui atitudinea și conversațiile cu el.

3. Disciplina și limitele sănătoase

Adevărul este că rolul de părinte este mereu în schimbare, în transformare. Fiecare etapă în dezvoltarea copilului aduce cu sine noi nuanțe, noi abilități câștigate, o independență din ce în ce mai mare.  

Disciplina e  un cuvânt urât de mulți, duce cu gândul la restricții și impuneri, când de fapt disciplina înțeleasă și aplicată adecvat aduce libertate de mișcare, împlinirea visurilor și satisfacția reușitelor personale sau profesionale.

De multe ori știu ca părinții au dificultăți în a spune “nu “ adolescenților. Dar este ceva necesar pentru ca ei să depășească ceea ce în psihologie numim “iluzia atotputerniciei infantile”- când cred că primesc tot ce vor așa cum vor.

În viața reala nu le va sta nimeni la picioare să le îndeplinească fiecare moft, așa că noi părinții le facem un mare deserviciu dacă așa îi creștem.

Vor deveni prizonieri ai propriilor dorințe, mereu nemulțumiți că nu au altceva mai nou, mai scump, mai cool.

4. Abordarea cu curaj a subiectelor considerate “delicate” sau tabu

Noi nu am fost o generație care să primească informații adecvate despre corp, despre sexualitate, despre relații.

Am învățat totul “din mers”, așa că ne așteptăm cumva să se întâmple la fel și cu copiii noștri. Doar că acum lumea s-a schimbat. Mediul online este inundat de informație, nu totul e adevărat sau folositor.

La ceea ce au acces adolescenții nu e de multe ori menit să îi ajute să își formeze o opinie reală. Se uită la filme pe furiș, discuta între ei, fac pe grozavii – specificul vârstei –  și în final cei mai mulți nu au habar.

Nu au habar cum să se protejeze, ce să facă dacă sunt bruscați sau agresați emoțional sau sexual, nu știu când să ceară ajutor și de la cine, nu știu ce riscuri implică real relațiile intime.

“A ști despre“ nu se termină odată ce copilul a aflat că nu berzele aduc copiii.

Abia de acolo e nevoie de educație dacă vrem să creștem tineri adulți responsabili de sănătatea proprie și a celorlalți apropiați lor, dacă vrem să știe ce să facă dacă ajung în vreo situație riscantă, să înțeleagă ce înseamnă dacă fac alegeri care le periclitează sănătatea fizică și mintală.

Nu, nu îi ajută cu nimic dacă ale interzicem să facă X, Y și Z.

Interdicțiile îi împing pe mulți și mai tare în direcția aceea de fapt, pentru că îi fac curioși.

5. Înțelegerea diferitelor tipuri de atașament dintre copil și părinte și stilurile parentale cu reacțiile lor implicite.

O mai mare conștiență de sine a părintelui va aduce claritate în dinamica cu copilul.

Mai mult decât atât, când părintele înțelege că venirea copilului în viața sa, și că fiecare etapă de dezvoltare a acestuia va reactiva propria copilărie, propria relație cu părinții, atunci de fapt va putea înțelege de ce reacționează în anumite moduri, de ce îi e greu să spună “nu”, de ce e foarte exigent etc.

A fi părinte implică a deveni părinte – și este o muncă de devenire și înțelegere – la nivel emoțional, mental și sufletesc.

Abia atunci, când punem trecutul la locul său, și ne asumăm poziția conștientă în prezent, putem vorbi de conectare autentică cu copilul adolescent, iubire necondiționată, acceptarea schimbărilor în viață și trăirea fiecărei zile cu bucurie și recunoștință.

Aceștia sunt 5 Pași fundamentali care te pot ajuta să transformi relația cu copilul tău adolescent și să treci de la conflicte,reproșuri și supărare, la o comunicare facilă, o conectare pozitivă și bucuria maturizării copilului tău.

Toate acestea pot fi parcurse de orice părinte. Fiecare în ritmul său. Nu există nimic prea greu sau prea “târziu”.

Oricând putem genera o schimbare, cât de mică, pozitivă, care la rândul ei va crea un val de transformări frumoase și îmbucurătoare.

Poate te gândești că adolescentul tău e reticent, că oricum nu vorbește cu tine.

Nu lăsa asta să te oprească. Amintește-ți că la vârsta sa încă are nevoie de sprijinul tău. Cu abordarea potrivită, vei putea “dărâma” zidul tăcerii dintre voi.

Crezi că e prea târziu să schimbi ceva, sau prea greu? Vin să te contrazic.

Oricât de grea ți s-ar părea schimbarea și devenirea ta ca părinte, să știi că mai grea de dus e îndepărtarea propriului copil; mai greu e să-i vezi mai des spatele întors la tine decât zâmbetul care până nu demult iți încânta zilele; mai greu de dus e să știi că ești ultimul om pe care copilul tău îl ascultă când vine vorba de deciziile sale, de sănătatea sa, de viitorul său, de prietenii săi.

Știu că părinții au nevoie de ajutor, au nevoie să fie ei ascultați în durerea lor, în singurătatea lor, în neputința pe care o trăiesc adesea. Dar am încredere că fiecare poate face ce este necesar pentru binele său și al familiei sale.

 

Share on facebook
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on twitter

Articole similare

Prin continuarea navigării pe acest site, sunteți de acord cu Politica de utilizare cookies